Potrivit ziaruldebacau.ro, scoala cu clasele I – VIII nr. 1 Oituz deruleaza un proiect educativ, denumit „Joia clatitelor”, la care participa sase clase .Actiunea se realizeaza o data pe luna, in penultima joi, si consta in prepararea de clatite la scoala si vinzarea lor catre cei 340 de elevi ai unitatii. Din fiecare clasa, s-a format cite o echipa, alcatuita din 10 membri, iar participantii la proiect isi procura, cu sprijinul parintilor, produsele de care au nevoie. Proiectul a fost initiat la propunerea, consilierul educativ al scolii, care este si coordonator al acestei activitati.
Centrul de voluntariat ONESTIN
In perioada 18-20 februarie 2011, au participat, reprezentand Asociatia de Tineret Onestin Alexandra Vlad si Adelina Pavelescu la Sesiunea de instruire in Managementul Voluntarilor, ce a avut loc in statiunea Baile Felix si a fost gazduita de Centrul de Voluntariat Oradea, coordonat de Adina Patroc.
Prima zi a fost rezervata celei dintai conferinte din acest an a Retelei Nationale de Voluntariat din Romania, in cadrul careia s-a discutat planul pentru acest an, ce a fost declarat Anul European al Voluntariatului in Romania.La intalnirea Retelei au fost reprezentate 13 centre de voluntariat cu vechime din Romania, care au participat si la intalnirea celor 11 centre recent infiintate din 19 februarie, cand s-a ales activitatea comuna pe care sa o desfasoare toate organizatiile implicate in SNV. In plus, toti reprezentantii au prezentat raportul de activitate al centrelor lor din noiembrie pana in prezent, raport ce a oferit noi idei participantilor.
Sesiunea de instruire in sine a inceput duminica, 20 februarie, cand participantilor li s-au prezentat cei 9 pasi ai procedurii de managementul voluntarilor propus de Pro Vobis pe baza literaturii de specialitate. Ziua a fost destul de lunga si plina de informatii, dar in acelasi timp importanta, fiind prezentati primii pasi si totodata cei mai dificili in activitatea unui centru de voluntariat.
A doua zi de instruire a continuat cu urmatorii 7 pasi in lucrul cu voluntarii si chiar daca pare o cifra destul de mare comparativ cu prima zi, informatiile prezentate au fost mai putin stufoase, avand ca rol intarirea cunostintelor pe care participantii le detineau deja la sosirea lor la curs. Evident, intreaga instruire a avut ca scop fixarea conceptelor despre ceea ce inseamna a coordona voluntari, avand in vedere ca toate centrele au lucrat anterior cu voluntari.
„Trainingul si-a atins scopul. Formatoarele, Nicoleta Chis Racolta, Ramona Dragomir si Carmen Marcu au punctat intr-un mod realist cum ar trebui sa reactioneze organizatia care lucreaza cu voluntari, dar si cum ar trebui sa se comporte un coordonator de voluntari. Notiunile nu au fost neaparat noi. Cele mai importante lucruri invatate sunt, dupa parerea mea: Voluntarii sunt peste tot; si Oricine poate fi voluntar;. Sper ca in viitor si in Onesti sa avem voluntari de toate marimile”, a declarat Alexandra Vlad, reprezentanta a Centrului de Voluntariat ONESTIN.
Sesiunea de instruire s-a incheiat cu studii ale unor cazuri concrete cu care se confrunta sau s-au confruntat intr-un fel sau altul centrele de voluntariat participante, rezolvand astfel eventualele probleme si prevenind altele care pot aparea ulterior.
Reprezentantii centrelor au plecat acasa cu un bagaj de cunostinte imbogatit cu idei si solutii pe care sa le aplice mai departe in activitatile cu voluntarii.
Urmatoarea intalnire a centrelor noi va avea loc in septembrie, pana cand speram ca reprezentantii lor sa isi atinga toate scopurile in ceea ce priveste activitatile cu voluntarii.
Adelina PAVELESCU
Sursa: Ziarul Ora 25
Campania „Tineri pentru suflete tinere” continua!
Campania „Tineri pentru suflete tinere”, un proiect marca „Centrul”, a ajuns in cea de-a doua saptamana. Campania are ca scop ajutorarea tanarului Cosmin Acatrini, diagnosticat cu Fistula Esotraheala si a carui singura salvare ar fi o operatie de 50 000 de euro in Ierusalim, operatie mult prea costisitoare insa pentru familia sa.
O prima actiune pentru a-l aduce pe Cosmin cu un pas mai aproape de salvare a fost concertul folk sustinut, saptamana trecuta, de Asociatia de Tineret ONESTIN si Clubul Montan Refugiul, concert prin care s-au strans aproximativ 2500 RON. In continuare, echipele de voluntari au trecut prin scolile si liceele onestene pentru a aduna bani de la elevii cu suflet mare. Astfel, s-au strans sume importante prin implicare, dorinta si solidaritate!
Enumeram, in ordinea contributiei, sumele stranse din instiutiile de invatamant onestene:
De la elevii Colegiului National „Grigore Moisil” a fost stransa suma de 2485 RON, de la Colegiul Nayional “Dimitrie Cantemir” - 1673 RON iar de la Scoala „George Calinescu” - 1110 RON.
Au urmat in acest top al solidaritatii Colegiul Tehnic „Petru Poni” cu 621 RON, Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi” - 431 RON, Scoala „Sfantul Voievod Stefan cel Mare” - 345 RON, Colegiul Sportiv „Nadia Comaneci” - 291 RON, Liceul Teologic „Fericitul Ieremia” - 260 RON, suma totala fiind de 7216 RON. La Biserica Sf. Nicolae din Onesti, enoriasii au donat suma de 2200 lei, iar la Biserica Sf. Imparati Constantin si Elena suma de 2000 lei. Asteptam zilele acestea si sprijinul membrilor bisericilor catolice din Onesti, precum si a altor comunitati.
Patronul firmei Nevila, domnul Laurentiu Neghina, impresionat de efortul tinerilor, a fost primul dintre oamenii de afaceri onesteni care a contribuit, donand suma de 2000 RON.
Numerosi alti oameni cu suflet mare au donat din putinul lor, memorabil ramanand gestul parintilor unor membri Onestin: familia Caliman Maria, familia Radulescu Mihaela, precum si Cristi Lupu care au contribuit, fiecare, cu cate 100 de euro.
Multumim elevilor, domnilor directori, dar si profesorilor ce s-au implicat in acest caz si ne-au permis sa-l prezentam in scoli.
Campania continua si in aceasta saptamana, urmand ca voluntarii sa treaca prin firmele din Onesti. Speram ca strigatul de ajutor al lui Cosmin, dar si efortul tinerilor sa ii sensibilizeze pe oamenii cu posibilitati financiare din zona, pentru a contribui la salvarea unei vieti!
Pana acum am dovedit ca impreuna se poate, strangand in doua saptamani peste 4500 de euro, in afara sumelor intrate direct in cont!
Persoanele ce vor sa contribuie sunt asteptate la CENTRUL din str. Republicii nr. 47/56 sau sa doneze direct in contul deschis la Banca Transilvania- Sucursala 1055 Onesti. RON-RO 82 BTRL 0550 1201 R47896XX , EUR- RO 57 BTRL 0550 4201 R47896 XX, Titular cont- Dorinela Acatrini.

Tinerii pot depune planuri de afaceri, pentru 10.000 euro de la stat
Întreprinzătorii în vârstă de până la 35 de ani pot depune, de astăzi, 22 februarie, planuri de afaceri în Programul pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către tineri, prin care pot beneficia de finanţare de până la 10.000 de euro şi pentru care este alocat, în acest an, un buget de 21 de milioane de lei. Planul de afaceri trebuie să cuprindă investiţii în active corporale sau necorporale, pe o perioadă determinată, în scopul realizării unor obiective clare, concrete şi reale. Anterior, tinerii întreprinzători şi-au înregistrat microîntreprinderile la Oficiul Registrului Comerţului Bacău. Înscrierea în program este continuă şi se face online pe site-ul Agenţiei Naţionale de Implementarea a Programelor pentru IMM-uri .
Sunt finanţate achiziţia de terenuri pentru construcţii sau amenajări efectuate în proiect, construirea sau achiziţia de spaţii destinate realizării activităţii pentru care s-a solicitat finanţare, de mobilier, echipamente tehnologice, maşini, utilaje şi instalaţii de lucru, aparate şi instalaţii de măsură, control şi reglare, tehnică de calcul, mijloace de transport (cu excepţia achiziţiei de vehicule de transport rutier de mărfuri, solicitate de întreprinderile care efectuează transport rutier de mărfuri în numele terţilor).
Sursa: Connect Fm
Politia in actiune!
Potrivit ziaruldebacau.ro, Biroul de Politie Rutiera Onesti a organizat, la sfirsitul saptaminii trecute, o actiune pe linia prevenirii abaterilor generatoare de accidente, care s-a desfasurat timp de doua zile si in cadrul careia au fost aplicate 67 de sanctiuni contraventionale, in valoare de 5.952 de lei. Au fost retinute si 7 permise de conducere, precum si doua certificate de inmatriculare. Printre abaterile pentru care s-au aplicat sanctiunile s-au numarat conducerea sub influenta alcoolului, neacordarea de prioritate, trecerea pe culoarea rosie a semaforului, neutilizarea centurii de siguranta, incalcari ale regimului rutier din partea carutasilor si a pietonilor, precum si alte fapte.
Sursa: Connect Fm
Sursa: Connect Fm
O sesiune speciala de Bacalaureat
Pentru asigurarea participarii elevilor de clasa a XII-a la olimpiadele internationale 2011, s-a stabilit sesiunea speciala a examenului de Bacalaureat, in perioada 21 mai - 3 iunie 2011. Prof. Cristian Cuciac, inspector scolar general adjunct a declarat ca este o sesiune speciala pentru elevii din anul terminal de liceu, care participa la loturile de pregatire pentru olimpiadelele internationale. Numarul acestor elevi va fi cunoscut abia dupa vacanta de Paste, când au loc majoritatea fazelor nationale a olimpiadelor scolare. Astfel, la inceputul lunii mai se va definitiva si lotul de elevi, din clasele a XII-a, care vor participa la aceasta sesiune speciala de bacalaureat. Olimpiadele si concursurile internationale se desfasoara, in majoritatea cazurilor, in lunile iunie si iulie, perioada in care se desfasoara si prima sesiune a examenului de Bac. Pentru ca elevii de clasa a XII-a care fac parte din loturile nationale pentru olimpiadelor internationale nu pot participa atunci si la sesiunea de bacalaureat, s-a luat decizia de a se organiza, pentru ei, o sesiune speciala.
Sursa: Connect Fm
Sursa: Connect Fm
Centrul de Voluntariat ONESTIN
ONESTIN continua activitatile initiate in cadrul proiectului „Centrul de Voluntariat - Resurse ?i Oportunitati pentru Comunitate”, finantat de Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe prin intermediul Centrului National de Voluntariat - Pro Vobis Cluj- Napoca.Dupa ce a fost selectata din randul celor 27 de aplicatii, intre cele unsprezece care vor infiinta un astfel de Centru, Asociatia de Tineret ONESTIN a purces la drum prin inaugurarea spatiului destinat activitatilor de voluntariat la 1 decembrie 2010. Din acel moment a inceput programarea activitatilor si apoi elaborarea strategiei de atingere a obiectivelor propuse in planul de actiune elaborat la nivel local. Dupa o prima instruire a doi reprezentanti Onestin la Deva, urmeaza participarea la Oradea, in perioada 18 - 22 februarie 2011, a reprezentantelor ONESTIN, Alexandra Vlad si Adelina Pavelescu, la trainingul de Management al Voluntarilor, prezenta ce va consolida desfasurarea si implementarea activitatilor in cadrul Centrului.
Scopul proiectului de la nivel national este de a sprijini infiin?area a 11 centre de voluntariat in Romania, care sa raspunda atat nevoii de implicare a cetatenilor, cat si nevoii organizatiilor de eficientizare a muncii lor in comunitate. Unsprezece organizatii non-guvernamentale sau institutii publice care implica in mod constant voluntari in activitatea lor beneficiaza de consultanta si instruire pentru crearea si dezvoltarea Centrului de Voluntariat.
Adelina PAVELESCU
Sursa: Ziarul Ora 25
Plante etnobotanice
Primaria Bacau a trimis in cursul zilei de ieri ultimele somatii pentru comerciantii de plante etnobotanice din oras. Au fost trimise ultimele instiintari la sase societati comerciale carora li se suspenda autorizatia de functionare pentru acest gen de comert. Acestea sint ultimele magazine din municipiul Bacau care mai comercializeaza produse psihoactive. In citeva zile dupa ce primesc scrisorile recomandate, patronii au obligatia sa inchida magazinele. Initial, in Bacau erau 52 de magazine de etnobotanice, iar pina acum au fost inchise 46. De saptamina viitoare nimeni nu mai are dreptul sa vinda asemenea produse. Autorizatia fost ridicata pentru ca nici un agent economic cu un astfel de profil nu respecta distanta de minim 3.000 de metri de scoli, muzee, locuri de agrement, lacase de cult sau institutii publice.
Sursa: Connect Fm
Sursa: Connect Fm
Staţiunea Slănic Moldova, capitală verde a României în 2012
Reprezentanţii localităţilor Slănic Moldova şi Reuth, din Germania, precum şi ai Centrului Internaţional de Dialog pentru Mediu şi Dezvoltare - IDCED, din Magdeburg, au semnat, recent, în oraşul Leipzig, un acord de cooperare pentru implementarea unui proiect în domeniul energiei regenerabile. La eveniment au fost prezenţi primarul oraşului Slănic Moldova, Andrei Şerban, primarul din Reuth, Ulrich Lupart, dr. Hans Peter Barkenthien, de la IDCED, preşedintele Comisiei Parlamentare pentru Industrie şi Servicii a Parlamentului Romaniei, Iulian Iancu, deputat de Bacău, Michael Winkler, directorul societăţii Euroregionalen Klimaschutzmanagementgesellschaft ERK Legenfeld / Vogtland a Asociaţiei de promovare a protecţiei climatice Sachsen e. V., şi Walter Gusek, de la Societatea European Climate Protection Consult rbr Neustadt.
Obiectivul acordului îl constituie obţinerea independenţei energetice a staţiunii balneo-climaterice Slănic Moldova pînă în anul 2012. „Slănicul - a spus Ulrich Lupart - ar putea deveni prima localitate din România independentă energetic, o localitate-pilot cu cele mai multe proiecte de energie regenerabilă, unde se te produce mai multă energie decît pot consuma locuitorii şi turiştii staţiunii”. La rândul său, Andrei Şerban a apreciat că localitatea pe care o conduce va deveni, într-o primă fază, un model pentru alte staţiuni balneo-climaterice din România. „În a doua fază, însă - a opinat primarul - Slănicul va fi un model general pentru comunităţile mici cu o populaţie de până la 8.000 de locuitori”.
Ce se construieşte
Proiectul cuprinde opt axe (subproiecte) şi linii de dezvoltare, în colaborare cu parteneri germani identificaţi în funcţie de specificitatea lucrărilor şi cu parteneri români. Totalul sumei previzionate a fi investite în Slănic Moldova şi regiunea limitrofă (de aproximativ 50 km) este de 30 de milioane de euro. Cu aceşti bani se va construe o centrală modulară electrică geotermală combinată cu o instalaţie de încălzire pe biomasă (cu lemne) în Slănic (în valoare de 4 milioane de euro), în colaborare cu un partener din landul Saxonia, şi o unitate solară, tot în Slănic, pe acoperişul sălii de sport (în valoare de 400.000 de euro), de la care livrârile de energie electrică se vor face direct către o flotilă de electrovehicule.
De asemenea, se va construi şi o instalaţie de biogas, numită „Slănic Agro Gaz România” (în valoare de 12 milioane de euro), de producţie românească, dar cu sprijinul şi asistenţa partenerului german (prin transfer de tehnologie) Agro Fuels Consult Edderitz, din landul Saxonia-Anhalt. Staţiunea va avea, însă şi un Wind Park Slănic România (centrale eoliene în valoare de 8 milioane de euro), construit de compania Doblen EST, din Saxonia.
Cu electromobilul prin staţiune
Programul e-mobilitate din acest proiect (în valoare 0,25 milioane de euro) va pune în circulaţie o flotilă de e-automobile germane, produse de Automotive Interior World gmbh Regnitzlosau şi de Plauen-Neuensalz, în colaborare cu parteneri din România. Pentru aceasta, este nevoie, însă, şi de străzi mai bune, pentru care se vor aloca 3 milioane de euro şi vor fi construite de compania Saxonia, în colaborare cu firme româneşti. Nemţii ne vor oferi şi servicii de proiectare în construcţii şi protecţia mediului (în valoare de 1,1 milioane de euro), prin Ingenieurburo Froelich & Sporbeck Munchen, Filiala Plauen / Vogtland, dar şi management de proiect (în valoare 1,25 milioane de euro), prin companiile ERK şi ECPC. Tot ei suţin că centrala geotermală, instalaţiile solare, precum şi cele de transport electric sunt cele mai adecvate pentru aceasta staţiune balneară. Pentru execuţia lucrărilor vor fi utilizaţi ingineri români şi germani.
Petru DONE

ONESTIN- Voluntariat, Solidaritate, Speranta
Centrul de Voluntariat ONESTIN
ONESTIN continua activitatile initiate in cadrul proiectului „Centrul de Voluntariat - Resurse ?i Oportunitati pentru Comunitate”, finantat de Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe prin intermediul Centrului National de Voluntariat - Pro Vobis Cluj- Napoca.
Dupa ce a fost selectata din randul celor 27 de aplicatii, intre cele unsprezece care vor infiinta un astfel de Centru, Asociatia de Tineret ONESTIN a purces la drum prin inaugurarea spatiului destinat activitatilor de voluntariat la 1 decembrie 2010. Din acel moment a inceput programarea activitatilor si apoi elaborarea strategiei de atingere a obiectivelor propuse in planul de actiune elaborat la nivel local. Dupa o prima instruire a doi reprezentanti Onestin la Deva, urmeaza participarea la Oradea, in perioada 18 - 22 februarie 2011, a reprezentantelor ONESTIN, Alexandra Vlad si Adelina Pavelescu, la trainingul de Management al Voluntarilor, prezenta ce va consolida desfasurarea si implementarea activitatilor in cadrul Centrului.
Scopul proiectului de la nivel national este de a sprijini infiin?area a 11 centre de voluntariat in Romania, care sa raspunda atat nevoii de implicare a cetatenilor, cat si nevoii organizatiilor de eficientizare a muncii lor in comunitate.
Unsprezece organizatii non-guvernamentale sau institutii publice care implica in mod constant voluntari in activitatea lor beneficiaza de consultanta si instruire pentru crearea si dezvoltarea Centrului de Voluntariat.
Campaniile CENTRUL
Ca prime actiuni ale Centrului sunt cele legate de Campania „Tineri pentru suflete tinere”, care isi propune solidarizarea in jurul ideii de ajutorare a celor aflati in nevoi si mai ales contributia si implicarea voluntara in actiuni de sustinere a unor cauze nobile, de salvare a unor vieti omenesti.
In acest sens, tinerii de la Onestin au initiat o ampla campanie de informare a cazului COSMIN ACATRINI, diagnosticat de curand cu Fistula Esotraheala. Cosmin este un tanar one?tean in varsta de 27 de ani, care are nevoie de ajutorul nostru pentru a trai. Opera?ia de care are nevoie este posibila doar in Ierusalim, la spitalul Hadassah Medical Center, iar pentru transport, opera?ia in sine ?i tratamentul atat pre cat ?i post operator, Cosmin are nevoie de 50.000 de euro, suma de care familia sa nu dispune.
Campania a inceput inca din data de 7 februarie, cand tinerii au demarat o recrutare in vederea cooptarii a cat mai multe persoane doritoare sa il sus?ina pe Cosmin. Doua zile mai tarziu a avut loc ?i o ?edin?a a tuturor tinerilor participan?i la campanie, ?edin?a in cadrul careia ace?tia s-au impar?it pe echipe pentru a merge in ?coli ?i licee sa promoveze cazul tanarului one?tean. Echipele s-au bucurat de reac?ia pozitiva atat a elevilor cat ?i a profesorilor, primind sus?inere din partea acestora.
Trebuie men?ionat ?i faptul ca in data de 11 februarie, Trupa Gara de Nord, ai carei componen?i sunt membri ai Asocia?iei de Tineret ONESTIN ?i, respectiv, ai Clubului Montan REFUGIUL One?ti, a sus?inut un concert caritabil in vederea strangerii de fonduri pentru opera?ia lui Cosmin. Concertul s-a bucurat de rezultate foarte bune, astfel incat, intrecand a?teptarile organizatorilor, s-a strans suma de 2500 RON. O surpriza pentru to?i spectatorii a fost prezen?a trupei one?tene Power Play, care a dat dovada de solidaritate, cantand pentru Cosmin.
Mar?i, 15 februarie, tinerii vor merge din nou prin institu?iile de inva?amant pentru a colecta dona?iile. De asemenea, in decursul acestei saptamani, tinerii participan?i la campanie vor merge pe la firmele one?tene, cu speran?a de a strange o suma cat mai mare pentru a-l ajuta pe Cosmin. Aceasta ini?iativa de ajutorare a ajuns ?i la bisericile din One?ti, rezultatele incepand deja sa se observe.
Ac?iunile tinerilor vor culmina in finalul lunii februarie cand va mai avea loc un spectacol caritabil, urmand ca in curand sa transmitem mai multe informa?ii legate de acest eveniment.
Campania „Tineri pentru suflete tinere”, cazul COSMIN ACATRINI, continua pana pe data de 28 februarie 2011, cand speram ca tanarul Cosmin sa dispuna de suma de 50.000 de euro pentru a putea pleca la opera?ie in Ierusalim.

Tabăra de iarnă Onestin - Bran 2011
Tabăra de iarnă Onestin de la Bran, a avut ca ţel consolidarea grupului şi responsabilizarea membrilor. Scopul a fost atins, acţiunile au fost puse în practică, nu totdeauna conform planului anterior, ci uneori pe baza inspiraţiei şi ideilor de moment. Pregătirea mesei în echipe a dat dovadă de organizare. Supravegheaţi şi ajutaţi de bucătarul şef, Alin, mâncarea a fost comestibilă şi nimeni din cei peste 60 de participanţi nu a fost „otrăvit”!!!
Cazarea a fost „SUPER!”, Având parte de condiţii foarte bune. Camerele au fost „vii” şi datorită energiei colorate a tinerilor. Am vizitat Peştera Dâmbovicioara, Castelul Bran, schitul Bran, pârtia Zănoaga, castelul Peleş, staţiunea Sinaia. Distracţia a fost la cote înalte, atât la propriu cât şi la figurat.
Sursa: Ziarul ORA 25

Pregătiţi pentru angajare ... la Oneşti?
În zilele de 29 şi 30 ianuarie 2011, Asociaţia Kolping Moldova a desfăşurat un seminar de formare cu tema „Interviu pentru angajare – primul pas spre un loc de muncă şi o carieră de succes” în cadrul proiectului „Academia Kolping Moldova”.
Seminarul a avut loc la sediul Fundaţiei „Victorine le Dieu” şi a fost susţinut de formatorul şi îndrumătorul Radu Alexandru CATA, expert în formare profesională în cadrul Fundaţiei pentru Dezvoltarea Popoarelor, Bucureşti. Asociaţia Kolping Moldova a iniţiat acest curs datorită faptului că acum, în zilele noastre, tot mai mulţi oameni îşi pierd locurile de muncă şi sunt nevoiţi să pornească de la zero, nefiind puşi în temă cu cerinţele actuale existente în procesul de angajare. În plus, foarte mulţi tineri nu ştiu încotro să se îndrepte şi, pe lângă faptul că pe piaţa zonală nu există foarte multe alternative, ei nu au abilitatea şi nici instrumentele necesare pentru pregătirea unei angajări.
Participanţii, elevi de la Colegiul Naţional „Grigore C. Moisil”, membri ai Asociaţiei de Tineret Onestin, dar şi persoane „cu mai multe amintiri”, momentan fără loc de muncă sau pur şi simplu interesate de noile tendinţe la un interviu. Cei 25 de participanţi, elevi, studenţi, dar şi oneşteni trecuţi de prima tinereţe, nu s-au temut să adreseze formatorului fel de fel de întrebări, cele mai multe fiind legate de realizarea CV-ului. În urma seminarului, cursanţii au acumulat multe cunoştinţe, primind informaţii generale în ceea ce priveşte participarea la un interviu, instrucţiuni de realizare atât a CV-ului în format Europass, cât şi a scrisorii de intenţie sau informaţii despre diferite locuri de muncă.
De asemenea, participanţii la acest seminar au aflat care sunt noile tendinţe în participarea la un interviu, au învăţat mici trucuri folositoare pentru interviu şi, nu în ultimul rând, modalitatea de a scăpa de emoţiile interviului şi de adopta o atitudine cât se poate de firească, pozitivă şi încrezătoare.
Seminarul în viziunea organizatorului
„Pentru zona noastră subiectul poate să pară puţin banal pentru că noi ştim că în zonele mici nu funcţionează angajarea după un CV, decât pentru a fi ceva formal. Pentru că dacă eu cunosc pe cineva sau tata cunoaşte pe cineva sau am un unchi unde trebuie, eu ştiu că voi ajunge acolo, iar CV-ul va fi realizat doar pentru a se face angajarea în mod legal. Asta nu e corect, pe de o parte, dar se practică, clar! Însă piaţa muncii nu înseamnă doar asta, pentru că tinerii vor ajunge poate în alte zone, ca de exemplu Bucureşti, unde nu merge numai aşa. ”, ne-a declarat domnul Corneliu Bulai, preşedintele Asociaţiei Kolping Moldova.
Impresii de la participanţi
Din mărturisirile participanţilor, am aflat că aceştia sunt mulţumiti de noutăţile pe care le-au aflat şi au plecat mai încrezători în forţele proprii. Sunt convinşi că acum ştiu să realizeze un CV european, o scrisoare de intenţie, dar şi cum să se comporte în prima zi de muncă şi în perioada de probă. Trainerul Radu Alexandru Cata a îmbinat teoria cu practica, participanţii la curs având posibilitatea să simuleze un interviu pentru angajare. Simion Spătaru spune că a învăţat să-şi stăpânească emoţiile şi să aplice diferite „trucuri” ce-l vor pune într-o lumină bună în faţa angajatorului. Magda Lucaciu consideră că iniţiativa Asociaţiei Kolping Moldova este una lăudabilă, întrucât astfel a putut acumula informaţii pe care le va utiliza cu siguranţă în viitor. Seminarul s-a încheiat, dar nu înainte de a-i smulge promisiunea organizatorului că se vor mai întâlni şi la alte acţiuni de acest gen.
Adelina PAVELESCU
Sursa: Ziarul ora 25

Ce am facut noi?
Actiuni sociale si de caritate
Activitati culturale
• S-au sustinut cursuri de muzica (cor, chitara, pian), teatru, comunicare, proiecte europene, limba engleza , autoaparare si dans pentru copii si tineri.
• Asociatia a organizat 10 spectacole caritabile in orasele Onesti, Tg Ocna si Comanesti, cu invitati de prestigiu precum Angela Similea si Zoia Alecu.
• Trupa de teatru a Asociatiei a participat la 5 festivaluri de teatru pentru tineret, unde a castigat multiple premii la nivel national.
• Corul Asociatiei a avut o prezenta constanta, cu precadere in perioada sarbatorilor de iarna.
Proiecte educative
• Peste 180 de tineri au participat in diferite training-uri, cursuri de instruire la mare si la munte, toate acestea gratuit.
• S-au organizat 7 tabere de vara si de iarna, cu sustinere partiala din partea Asociatiei.
• Am desfasurat actiuni culturale si educative cu tineri liceeni, persoane aflate in deten?te si cu copii proveniti din familii cu venituri reduse, precum si concursuri de: pictura, design, teatru, origami, dans si muzica.
• Periodic am desfasurat campanii de informare pe diferite teme, sondaje de opinie si conferin?e cu tematica spirituala.
Performante la nivel european
• In anii 2008-2009 s-a participat cu un numar de 70 de elevi si studenti in 15 proiecte europene de tineret Youth in Action in urmatoarele tari: Turcia, Cehia, Polonia, Portugalia, Spania, Germania, fiind acreditati pentru Serviciul European de Voluntariat.
• In vara anului 2009, am desfasurat primul proiect european in Onesti prin participarea a 30 de tineri din 6 tari europene.
Multumim
Toate acestea s-au facut si cu sprijinul dumneavoastra, al celor ce ne-ati sustinut in aceasta perioada.
Pentru a putea continua si multiplica astfel de actiuni, contam pe toti cei ce au îicredere ca putem face impreuna mai multe pentru tineri si nu numai!
Invitatie
Cu speranta ca nu o sa va dezamagim, asteptam sa ne sustineti in continuare !
• Am daruit in spitale, gradinite, penitenciare si alte institutii de ocrotire sociala, brosuri religioase, iconite, cruciult?e, calendare, carti, jucarii, rechizite, alimente, imbracaminte si iîncaltaminte.
• Cu ajutorul tinerilor am desfasurat un proiect la nivel national cu privire la violenta in familie, precum si un proiect cultural pentru tineret finalizate cu infiintarea unui Centru de Tineret.
• S-au sustinut cursuri de muzica (cor, chitara, pian), teatru, comunicare, proiecte europene, limba engleza , autoaparare si dans pentru copii si tineri.
• Asociatia a organizat 10 spectacole caritabile in orasele Onesti, Tg Ocna si Comanesti, cu invitati de prestigiu precum Angela Similea si Zoia Alecu.
• Trupa de teatru a Asociatiei a participat la 5 festivaluri de teatru pentru tineret, unde a castigat multiple premii la nivel national.
• Corul Asociatiei a avut o prezenta constanta, cu precadere in perioada sarbatorilor de iarna.
Proiecte educative
• Peste 180 de tineri au participat in diferite training-uri, cursuri de instruire la mare si la munte, toate acestea gratuit.
• S-au organizat 7 tabere de vara si de iarna, cu sustinere partiala din partea Asociatiei.
• Am desfasurat actiuni culturale si educative cu tineri liceeni, persoane aflate in deten?te si cu copii proveniti din familii cu venituri reduse, precum si concursuri de: pictura, design, teatru, origami, dans si muzica.
• Periodic am desfasurat campanii de informare pe diferite teme, sondaje de opinie si conferin?e cu tematica spirituala.
Performante la nivel european
• In anii 2008-2009 s-a participat cu un numar de 70 de elevi si studenti in 15 proiecte europene de tineret Youth in Action in urmatoarele tari: Turcia, Cehia, Polonia, Portugalia, Spania, Germania, fiind acreditati pentru Serviciul European de Voluntariat.
• In vara anului 2009, am desfasurat primul proiect european in Onesti prin participarea a 30 de tineri din 6 tari europene.
Multumim
Toate acestea s-au facut si cu sprijinul dumneavoastra, al celor ce ne-ati sustinut in aceasta perioada.
Pentru a putea continua si multiplica astfel de actiuni, contam pe toti cei ce au îicredere ca putem face impreuna mai multe pentru tineri si nu numai!
Invitatie
Cu speranta ca nu o sa va dezamagim, asteptam sa ne sustineti in continuare !
Ii asteptam si pe copiii sau cunoscutii dumneavoastra sa beneficieze de activitatile desfasurate de noi !
Cum functioneaza?
Statul roman va da acum posibilitatea sa sprijiniti organizatile non-profit, permitamdu-va sa decideti dumneavoastra destinatia a 2% din impozitul pe venit ce se vireaza automat catre bugetul de stat.
Daca sunteti interesati sa contribuiti la proiectele noastre, in vederea dezvoltarii activitatilor ce presupun implicarea tinerilor, prevederile legale in vigoare va ofera posibilitatea de a va implica, fara ca acest lucru sa va afecteze bugetul !
Trebuie doar sa completati si sa semnati datele din formularul 230, pe care il puteti descarca de aici
Sursa: Onestin
ONESTIN în sesiunea de iarna!
E inceput de an si e timpul ca lumea sa faca atat „inventarul” pentru anul ce a trecut, cat si planuri pentru cel ce tocmai a inceput. Asociatia de Tineret ONESTIN nu a lasat sa treaca nici prima saptamana a lunii ianuarie, ca s-a pus pe treaba. Consiliul Director s-a intalnit inca din data de 29 decembrie pentru Adunarea Generala din 5 ianuarie 2011, la care au participat peste 40 de membri.
Inainte de aceasta, in 4 ianuarie sub coordonarea unuia din membrii din „Generatia de aur ONESTIN”, Daniel Gurau, 20 de tineri din echipa de baza au participat la un prim workshop pe tema implementarii unui sistem mai competitiv de comunicare la nivel organizational prin folosirea instrumentelor Gmail.
In cadrul Adunarii Generale, presedintele asociatiei, Alexandru Cristea, a prezentat tinerilor activitatile ce urmeaza sa se desfasoare in acest an. Vor continua activitatile ?i cursurile intrate deja in calendarul Asociatiei, dar de asemenea, in acest an tinerii vor desfasura lunar activitati la Centrul de Reeducare Tg. Ocna, coordonati de membrii Onestin.
Anul acesta ca si anul trecut, tinerii vor pastra "traditia" de a face campanii de voluntariat si ajutorare precum cea de 1 IUNIE, cea de ajutorare a persoanelor defavorizate, dar si alte proiecte marca CENTRUL . Din februarie, la cursurile desfasurate de asociatie se va adauga si cursul de teatru, sustinut de profesorul Cornel Bulai, presedinte al Asociatiei Kolping din Oituz, asociatie partenera Onestin.
Pentru proiectele europene, atat cele interne cat si cele externe, se vor pregati echipe care vor lucra mai mult timp impreuna si se vor scrie noi aplicatii de proiecte pentru licitatiile nationale si internationale. Conducerea asociatiei avand asteptari mai mari anul acesta, si-a propus ca strategie reducerea participarilor in proiecte europene, la un numar de maxim opt anual, in favoarea cresterii calitatii si implicarii membrilor, trecand la un proces de selectie mai riguros a celor ce doresc sa activeze in aceasta directie.
Inca un lucru important pentru 2011 este legitimarea membrilor Onestin. Ne propunem si activitati surpriza despre care va vom informa la timpul potrivit. Pana atunci, tinerii asteapta cu nerabdare vacanta intersemestriala si binemeritata tabara de iarna.
Sursa: Onestin
Inainte de aceasta, in 4 ianuarie sub coordonarea unuia din membrii din „Generatia de aur ONESTIN”, Daniel Gurau, 20 de tineri din echipa de baza au participat la un prim workshop pe tema implementarii unui sistem mai competitiv de comunicare la nivel organizational prin folosirea instrumentelor Gmail. In cadrul Adunarii Generale, presedintele asociatiei, Alexandru Cristea, a prezentat tinerilor activitatile ce urmeaza sa se desfasoare in acest an. Vor continua activitatile ?i cursurile intrate deja in calendarul Asociatiei, dar de asemenea, in acest an tinerii vor desfasura lunar activitati la Centrul de Reeducare Tg. Ocna, coordonati de membrii Onestin.
Anul acesta ca si anul trecut, tinerii vor pastra "traditia" de a face campanii de voluntariat si ajutorare precum cea de 1 IUNIE, cea de ajutorare a persoanelor defavorizate, dar si alte proiecte marca CENTRUL . Din februarie, la cursurile desfasurate de asociatie se va adauga si cursul de teatru, sustinut de profesorul Cornel Bulai, presedinte al Asociatiei Kolping din Oituz, asociatie partenera Onestin.
Pentru proiectele europene, atat cele interne cat si cele externe, se vor pregati echipe care vor lucra mai mult timp impreuna si se vor scrie noi aplicatii de proiecte pentru licitatiile nationale si internationale. Conducerea asociatiei avand asteptari mai mari anul acesta, si-a propus ca strategie reducerea participarilor in proiecte europene, la un numar de maxim opt anual, in favoarea cresterii calitatii si implicarii membrilor, trecand la un proces de selectie mai riguros a celor ce doresc sa activeze in aceasta directie.
Inca un lucru important pentru 2011 este legitimarea membrilor Onestin. Ne propunem si activitati surpriza despre care va vom informa la timpul potrivit. Pana atunci, tinerii asteapta cu nerabdare vacanta intersemestriala si binemeritata tabara de iarna.
Sursa: Onestin
Locuri special amenajate pentru animale
In municipiul Bacau se vor amenaja locuri speciale destinate plimbarii, relaxarii si jocului animalelor de companie. Iubitorii de animale isi vor putea astfel plimba linistiti ciinii, intr-un mediu special creat pentru ei. Proiectul a fost initiat de viceprimarul Roxana Mironescu si consilierul local Gabriel Axinte si aprobat de alesii locali bacauani. In expunerea de motive se arata ca astfel de amplasamente sint necesare pentru ca “in municipiul Bacau animalele de companie au devenit o prezenta obisnuita, devenind unul dintre orasele in care sint crescuti si ingrijiti un numar mare de ciini, atit in locuintele unifamiliale, cit mai ales in cele multifamiliale. Protectia animalelor de companie si a celor stapin presupune si aplicarea unor programe de informare si educare a populatiei, atit a adultilor cit si a copiilor, privind importanta animalelor de companie, de agrement si a celor fara stapin, dar si riscurile pe care acestea le reprezinta, cu atit mai mult cu cit in municipiul Bacau, in ultimii cinci ani au aparut cinci focare de turbare la ciine si pisica, iar ultima statistica arata ca in anul 2009, peste 700 de bacauani au fost muscati de caini.
Sursa:Connect Fm
Gheata, pericol pentru bacauani
Peste 30 de bacauani de toate virstele au cazut, victime ale ghetii. In primele ore ale diminetii, cind trotuarele s-au transformat din cauza conditiilor meteo in adevarate patinoare, cadrele medicale de la Unitatea de Primiri Urgente UPU din cadrul Spitalului Judetean de Urgenta Bacau au avut de-a face aproape exclusiv cu pacienti cu diferite fracturi provocate de cazaturi.
Mirela Romanet, purtator de cuvint SJU Bacau a declarat ca majoritatea pacientilor, nu au avut probleme grave, fiind mai mult cu luxatii decit cu fracturi.Pacientii mai ghinionisti s-au ales cu miini si picioare in ghips, neavind insa nevoie de spitalizare de lunga durata.
Sursa: Connect FM
5 ani ONESTIN
22 decembrie 2010 a fost zi aniversara pentru Asociatia de Tineret ONESTIN. De la membrii fondatori, preotii Adrian Topa si Florin Smarandi, si pana la „boboci”, toti au sarbatorit cu bucurie cei 5 ani de activitate. De la eveniment nu au lipsit nici invitatii care i-au ajutat pe tineri de-a lungul anilor in realizarea activitatilor pe care si le-au propus. Au fost impartasite ganduri, emotii dar si fericirea de a face parte din aceasta familie minunata: familia ONESTIN. Alaturi de cei peste 100 de tineri, au onorat cu prezenta si vechi prieteni si colaboratori Onestin, printre care amintim pe domnii profesori: Mariana Berczki, Sorin Valerian Lungu, Laurentiu Caitar si Adrian Mihaila.

Cei mai implicati tineri au semnat un act de adeziune neconditionata la spiritul Onestin, iar cu acest prilej au exprimat si diferite ganduri si puncte de vedere. „Onestin a insemnat foarte mult pentru mine, pentru demersul meu de la copil, adolescent… si am numai ganduri de recunostinta fata de Parintele Florin, fata de cei cu care am colaborat si, bineinteles fata de cei care adera la Onestin, se implica in aceasta organizatie. Cred ca prezenta tuturor celor de fata in aceasta seara este o marturie ca la baza unei simple idei, s-a concretizat Onestinul. Cred ca este o placere pentru cei tineri sa se implice cu totul in Onestin si sa creada ca ideile lor, proiectele lor mici, pot deveni realitate si aceasta in cadrul Onestin, in special in a trai valorile si a le impartasi si celorlalti.” ne spune Paul Caliman, unul dintre cei mai vechi membri Onestin.
O declaratie care a surprins o mare parte din persoanele prezente, a fost cea a redactorului Ziarului ORA 25, Alex Toma: „Ma simt si eu de foarte putina vreme un membru al Onestin si parca as fi tentat, vazandu-va, sa-mi citesc cifra anilor invers. De putina vreme sunt, intr-adevar, pentru ca eu colaborez acum la acest ziar, dar stiu mai de mult de existenta Onestinului si de aceea n-am venit singur”. Acesta a acordat chiar si o diploma, diferita de actele de adeziune care s-au inmanat pe parcursul serii: diploma de excelenta, pentru Organizatia Non-guvernamentala a Elevilor, Studentilor si Tinerilor Instructori Non-conformisti, intr-un cuvant ONESTIN. O alta persoana care a impartasit gandurile sale celor prezenti la eveniment a fost omul de afaceri Laurentiu Neghina, sponsor oficial al Asociatiei de Tineret ONESTIN: „Sunt bucuros ca sunt in seara aceasta aici, vreau sa va rog in primul rand sa emotiile. Cu toate ca-i cunosc cam pe toti din sala, am emotii. Ce pot sa spun, decat ca felicit initiativa Parintelui Florin si a Parintelui Adrian pentru ce au facut... pentru ca au facut un lucru mare. Felicit tinerii, dar mai mult ii felicit pe parintii tinerilor, care i-au educat frumos, i-au invatat lucruri bune. Sunt tineri care stiu ca se poate face si altceva in afara de consumul de etnobotanice…”
Seara deschisa de recitalul de colinde al Corului mixt condus de parintele Adrian Topa, continuata cu un concurs quiz, minirecitaluri de colinde, demonstratii de dans, toate acestea fiind intretinute de spiritul amfitrionilor Constantin Negrut si Diana Croitoru, s-a incheiat cu un mini recital al Trupei Gara de Nord, muzica si voie buna.
La multi ani, ONESTIN!
O declaratie care a surprins o mare parte din persoanele prezente, a fost cea a redactorului Ziarului ORA 25, Alex Toma: „Ma simt si eu de foarte putina vreme un membru al Onestin si parca as fi tentat, vazandu-va, sa-mi citesc cifra anilor invers. De putina vreme sunt, intr-adevar, pentru ca eu colaborez acum la acest ziar, dar stiu mai de mult de existenta Onestinului si de aceea n-am venit singur”. Acesta a acordat chiar si o diploma, diferita de actele de adeziune care s-au inmanat pe parcursul serii: diploma de excelenta, pentru Organizatia Non-guvernamentala a Elevilor, Studentilor si Tinerilor Instructori Non-conformisti, intr-un cuvant ONESTIN. O alta persoana care a impartasit gandurile sale celor prezenti la eveniment a fost omul de afaceri Laurentiu Neghina, sponsor oficial al Asociatiei de Tineret ONESTIN: „Sunt bucuros ca sunt in seara aceasta aici, vreau sa va rog in primul rand sa
Seara deschisa de recitalul de colinde al Corului mixt condus de parintele Adrian Topa, continuata cu un concurs quiz, minirecitaluri de colinde, demonstratii de dans, toate acestea fiind intretinute de spiritul amfitrionilor Constantin Negrut si Diana Croitoru, s-a incheiat cu un mini recital al Trupei Gara de Nord, muzica si voie buna.
La multi ani, ONESTIN!
Adelina Pavelescu
Sursa: Ziarul Ora 25
Un tanar pentru Onesti. Ganduri despre viata
De la politist la presedinte
Visul meu din copilarie era sa devin politist. Eram pasionat de filmele politiste pe care le urmaream impreuna cu tatal meu si in vremea aceea era clar: cand voi fi mare voi fi politist. Acest ideal a durat pana tarziu, in vremea liceului. M-am regasit foarte putin printre obiectele de studiu impuse de invatamant si de aceea, in ultimul an de liceu, mi-am deschis prima afacere, in domeniul publicitatii industriale, si mi-am dat seama ca sunt foarte atras de zona afacerilor. Atunci am decis sa renunt la politie si psihologie, o alta pasiune a mea, am ales marketingul si sa imi continui micile afaceri. In prezent sunt masterand al Scolii Nationale de Studii Politice si Administrative, presedinte al Asociatiei de Tineret Onestin si impreuna cu un bun prieten am initiat si o afacere: producem robe, uniforme si organizam cursuri festive pentru diverse unitati de invatamant din tara.
Viata, experienta, responsabilitate, o noua scoala: ONESTIN
Experienta ONESTIN a inceput in toamna anului 2005. Atunci pot spune ca viata mea a luat o intorsatura la care nu m-as fi asteptat vreodata. Nu stiam exact ce urmeaza sa fie Onestin, dar am simtit ca in sfarsit mi-am gasit locul in societate. Aici am reusit sa imi pun in valoare abilitati pe care scoala nu mi le-a solicitat in vreun fel. Mi-a placut sa ma implic in tot ceea ce presupunea organizarea de evenimente, coordonare de activitati si a voluntarilor. Mi-ar fi placut enorm sa fac parte din cor, insa abilitatile vocale m-au facut sa fiu „ in plus”. Totusi am gasit ceva de facut pentru a sprijini aceasta activitate: filmam si fotografiam reprezentatiile corului.
Apoi, in 2008, cand parintele Florin a decis sa se retraga din functia de presedinte, ceilalti colegi m-au propus pe mine. Am acceptat insa nu stiam ca va urma o perioada foarte dificila, cu multe responsabilitati, intamplari imprevizibile si chiar si nopti nedormite. Toata aceasta perioada, din 2008 pana in prezent, si-a pus amprenta asupra persoanei mele in diverse forme: am devenit mai responsabil, am deprins abilitati manageriale si de comunicare, mi-am largit cercul de relatii si am invatat nenumarate lectii de viata pe care scoala nu mi le-ar fi putut oferi, nici macar povesti. Cel mai important insa pentru acesti ani reprezinta cercul de prieteni pe care mi l-am facut. Am descoperit oameni devotati si sinceri care m-au invatat sa fiu la randul meu loial si sa fac sacrificii. Tot aici am reusit sa identific repere de valoare, intr-o lume in care suntem obisnuiti sa fie promovate mai mult nonvalorile.
Ma simt norocos ca mi s-a oferit oportunitatea de a creste intr-un asemenea mediu si le multumesc celor care ne-au infiintat si s-au sacrificat pe ei insisi, au sacrificat si familiile lor, din dragoste pentru noi, tinerii. M-as bucura ca exemplul lor sa fie urmat si de altii si imi doresc ca parintii si bunicii nostri, ai tinerilor onesteni, sa inteleaga faptul ca fara a investi si a face sacrificii pentru tineri, munca lor de o viata nu isi are niciun rost si nu va putea fi continuata.
Lumea vazuta prin ochii si inima unui tanar
Ca si tanar, mi se pare frustrant, in societate, atitudinea oamenilor. Ne plangem cu totii ca suntem guvernati de un sistem corupt, ca toti ne fura, ca strainii sunt mai civilizati decat noi, dar atunci cand trebuie sa actionam ne ascundem. Nu avem curaj sa infruntam un politician sa ii spunem ce gandim, nu mergem la vot, nu avem curajul sa ne judecam cu statul si in schimb preferam sa fim abuzati si nedreptatiti.
Consider ca ceea ce ni se intampla este pe deplin meritat si daca nu ne vom trezi va fi si mai rau. E normal sa vezi ca se cheltuiesc milioane de euro pe nimic daca noi nu avem nimic impotriva. Si mai grav este ca aceasta atitudine este cultivata chiar din sanul familiei: parintii se straduiesc sa ne ofere un confort care nu ne foloseste si ne indreapta tot mai mult spre a castiga averi materiale, pierzandu-le din vedere pe cele mai importante: cele spirituale. De aceea e firesc sa ne sapam reciproc pentru 100 de lei la salariu, sa ne vindem prietenii si de ce nu si familia pentru o viata mai „confortabila” sau o functie mai buna. Cand vom avea atitudine atunci vom avea dreptul sa ne plangem, dar pana atunci nimic nu se va schimba in bine.
Raman fidel valorilor invatate in ONESTIN si voi transmite mai departe experienta acumulata, asta pentru ca vreau sa traiesc in Onesti si sa pot ajunge clipa in care si copiii mei se vor putea bucura de intalnirea tinerilor cu ONESTIN.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)