Cargo

Începuturi


Trupa ia fiinţă la Timişoara în 1985, în formula: Carol Bleich (baterie), Octavian Iepan (chitară), Tibi Gajdo (chitară bass), Dinel Tollea (clape), Nae Ionel Tarnotzi (voce) şi Adrian Bărar (chitară).
După mai multe schimbări de componenţă şi înregistrări care nu vor fi lansate niciodată, Leo Iorga este cooptat ca solist, în timp ce trupa începe să cânte prin ţară.
În anul 1989, Compact îl împrumuta pe Iorga pentru un turneu în U.R.S.S. (deoarece Cargo avea interdicţie de a cânta, iar vocalistul lor era indisponibil) şi rămâne definitiv la Compact. Cargo, care îl foloseau pe Mircea Nedelcu ca înlocuitor temporar, organizează un concurs pentru postul de vocalist, fiind descoperit astfel Ovidiu Ioncu, poreclit "Kempes", care venea de la o trupă mică din Arad.
Susţin un turneu pe litoral în anul 1989, unde compun câteva piese, apoi în 1990 în Iugoslavia şi Franţa, unde înregistrează, alături de Raul Dudnic la bass şi Adrian Popescu la chitară-armonie, o mare parte din materialul muzical ce urma să devină primul lor disc. Gazdele au editat un disc single conţinând piesele "Ana" şi "Doi prieteni". În locul lui Kocsef la baterie a fost adus arădeanul Octavian Pilan de la trupa Pacific.

Primul album şi primul accident

Primul album semnat Cargo este lansat în anul 1992. "Povestiri din gară" conţine 9 piese, din care una instrumentală. Cargo îl cooptează pe Ramon Radosav la vioară şi îl pierd pe Dinel Tollea (care se stabileşte în Elveţia), în locul căruia vine Cristian Pup.
În luna mai a anului 1995 a apărut al doilea album Cargo, editat şi pe CD, denumit "Destin". Ghinionul a lovit din nou trupa; la puţin timp după lansarea albumului, Kempes are un accident de motocicletă, în care este rănit grav.
A urmat apoi un extraordinar concert în semn de solidaritate ce a avut loc la Sala Polivalentă în care alături de Cargo au cântat Mircea Nedelcu, Berti Barbera, Vali Sterian, Iris, Weinberger şi alţii. După acest concert, Adrian Igrişan (ex-RIFF, poreclit "Baciul") a rămas la Cargo şi a ocupat locul de chitarist-armonie, cântand şi vocal.
La sfârşitul lui 1997, Ramon Radosav pleacă în SUA, locul lui fiind ocupat de Alin Achim (ex-Amala).
În anul 1998, de Sânziene, vor lansa albumul "Ziua vrăjitoarelor" şi o broşură intitulată "Jurnal de bord" cu textele tuturor cântecelor şi biografia oficială a trupei.
La 10 decembrie 2000, cu prilejul DeFest - 33 de zile de serbări timişorene, Cargo îşi lansează noul maxi-single intitulat "Bagă-ţi minţile-n cap" şi "Colinde 2000", sub egida casei de discuri Media Pro Music. În 15 decembrie 2000 are loc lansarea oficială şi la Bucuresti.
Pe 30 iulie 2001, după concertul de la Festivalul Motocicliştilor de la Sibiu, chitaristul Adrian Igrişan cade de pe motocicletă, fracturându-şi piciorul şi fiind indisponibil câteva luni. După recuperarea parţială, el concertează în continuare cu piciorul incomplet refăcut, stând pe scaun.

Kempes pleacă

În anul 2002, vocalistul Ovidiu Ioncu ("Kempes") pleacă în Australia alături de soţie (puţini ştiau la acea dată că este însurat), Adrian Igrişan trecând pe poziţia de vocalist principal. Deşi primit cu răceală şi adesea comparat cu Kempes, "Baciul" a fost capabil să schimbe părerea fanilor despre calităţile sale vocale.
După 5 ani, pe 5 decembrie 2003 se lansează albumul cu numărul 4, "Spiritus Sanctus", sărbătorit cu un concert cu sala plină la Palatul Copiilor. Publicul primeşte foarte bine noul album, videoclipul piesei "Dacă ploaia s-ar opri" fiind difuzat frecvent pe posturile radio/tv.
În anul 2005 obţin încă o dată premiul pentru cea mai bună trupa rock la MTV Romanian Music Awards. Tot în acelaşi an primesc Discul de Aur pentru vânzările albumului "Spiritus Sanctus".
Kempes se întoarce, dar nu şi la Cargo

La scurt timp după plecarea în Australia, Kempes realizează că a făcut o greşeală. Singurele sliujbe pe care le găseşte sunt de zidar sau de muncitor necalificat. Se întoarce de câteva ori în România, fără a lua legatura cu trupa, deoarece realizează că aceştia o duc bine fără el (Cargo abia lansaseră "Spiritus Sanctus", care se bucura de succes comercial, şi erau în turneu de promovare).
În 2007 acordă un interviu, în care deplânge starea în care a ajuns trupa şi direcţia luată după 1998. Albumul Spiritus Sanctus va fi lansat la 6 luni de la plecarea lui Kempes, după ce Igrişan reînregistrează toate părţile vocale interpretate de acesta.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu