Pentru ordine in ganduri, o sa raspund pe rand la intrebarile de mai sus. In primul rand, ce a reprezentat aceasta "excursie", pentru noi cei de la Onestin? In afara de experienta vietii mele si a celorlalti 30 de participanti, Patchwork Theater a fost (si va mai fi) un proiect marca Youth in Action organizat in Turcia cu parteneri din Germania, Italia, Polonia, Letonia si, desigur, Romania. Si cu ocazia asta am raspuns si la intrebarea "unde". Mai precis, intr-un campus universitar langa Bal?kesir.
Proiectul a fost desfasurat in perioada 20-30 septembrie 2010 si a avut drept rezultat final o piesa de teatru si bonus, un dans indian "de bucurie. In ultima zi au fost doua repezentatii ale spectacolului in fata unor copii de 13-15 ani dintr-o zona rurala, subdezvoltata. Piesa a fost bazata pe muzica si miscare, cuvintele fiind de prisos in fata unor mini-turci fara cunostinte lingvistice straine.
Irelevant sa mentionez munca depusa si efortul, programul incarcat, oboseala de la sfarsitul fiecarei zile si vanataile de pe corp. Sa trecem la partea interesanta: distractia! Nu cred ca gresesc spunand ca pentru fiecare dintre noi cele 10 zile au repezentat o lunga si continua distractie. De la inviorarea de dimineata cu yoga sau dans, trecand prin exercitiile de improvizatie din primele zile si lucrul la piesa din ultimele, pana la serile in care ne mai gaseam energie pentru un pahar de vorba si interrelationare.
S-au legat prietenii grozave, am castigat locuri pe care sa le numim "acasa" raspandite in toata Europa prin oamenii pe care i-am cunoscut intr-un loc cu o magie pe care am creat-o din nimic. Pentru ca, la drept vorbind, eram cam in mijlocul pustietatii, campusul fiind la vreo 10 km in afara orasului, intr-o cladire presupusa noua dar care ramanea fara curent electric de 3 ori pe zi si cantina era la 15 min de mers pe jos. Din fericite, omul casei, bun la toate si care facea rost de orice aveai nevoie, avea si un tractor. Acest tractor si cu a sa remorca pe care si eu am avut imensa placere si onoare sa-l conduc a reprezentat mijlocul nostru de transport pana la cantina in fiecare zi. Sau aproape in fiecare zi. Pe la mijlocul aventurii am facut o excursie de doua zile in care am vizitat ruinele unei vechi cetati grecesti si am dormit noaptea intr-o statiune turistica "all inclusive" in Akçay unde am putut sa ne relaxam a doua zi la piscina si prin oras, fiind singurele ore de timp cu adevarat liber pe care le-am avut.
Ceea ce am uitat sa mentionez e ca stimatii organizatori care au indraznit sa scrie acest proiect nu aveau nici cele mai mici cunostinte despre cum se realizeaza o piesa de teatru, asa ca am avut la dispozitie numai 4 zile pentru a crea un spectacol de 40-45 min ca la carte, primele zile fiind ocupate cu activitati de team-building, cunoastere intre participanti si exercitii de improvizatie. Lucru ce parea imposibil la inceput si a creat multe discutii si panica, ne-a impulsionat sa creem organizare acolo unde nu era si a scos la suprafata oamenii cu ideile. Per total, a fost un succes neasteptat, vioi, cu rezultate imediate: copii navalind din toate directiile, cerand sa faca poze cu noi (poze pe care probabil nu le vor vedea niciodata) si fluturand din mana timp de 15 min pana a plecat autocarul cu "vedete". Cei mai multi dintre ei nu vazusera in viata lor un spectacol, o piesa de teatru, nimic si nu stiau in engleza decat "hello" si (cei mai destepti) "what's your name". Adorabili.
Multe ar mai fi de zis, dar dupa cum se stie, cele mai importante mesaje sunt dincolo de cuvinte. Asa m-am simtit la sfarsitul ultimei zile: speechless!
Claudia Tancau
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu